Nu as schimba nimic

   Te iubesc

   Te iubesc fara motiv si cu toate motivele din lume.
   Te iubesc pentru ca ai o stralucire in ochi, care iti reflecta frumusetea.
   Te iubesc pentru ca esti tot ceea ce credeam ca nu vei fi si nu esti ceea ce credeam ca o sa intalnesc... esti luceafarul ce rasare pe cerul sufletului meu, esti exact ceea ce am nevoie. Esti alinare si liniste, esti mangaiere si imbratisare, esti sarutare si impacare.
   Te iubesc pentru ca nu ma faci niciodata sa ma intreb ce am gresit, ci ma faci sa ma intreb ce am facut de simt iubirea de fiecare data cand sunt cu tine.
   Te iubesc pentru ca ma linistesti chiar si cele mai furtunoase momente, doar printr-un simplu "iubita".
   Te iubesc pentru felul in care ma faci sa ma simt, diferit mereu, minunat mereu. Chiar si atunci cand ma superi, chiar si atunci cand esti somnoros si ma ignori, chiar si atunci cand imi inchizi telefonul si incerc sa nu te sun, dar mi se face prea dor de tine, ma faci sa-mi spun "Nu am cu cine.." si ma faci sa te iubesc mai mult decat inainte.
   Te iubesc pentru omul care devin cand sunt cu tine sau ma gandesc la tine.
   Te iubesc pentru fiecare bataie in plus a inimii mele, atunci cand imi spui "Te iubesc!".
   Te iubesc pentru fiecare propozitie pe care o spui si pentru fiecare cuvant pe care nu il spui.
   Te iubesc fara sa gandesc, te iubesc fara sa clipesc, te iubesc fara sa respir. Pentru ca iubirea ta ma invata din nou sa traiesc. 
   Te iubesc pentru faptul ca lumea asta defecta, pare perfecta cand sunt cu tine. Pare perfecta pentru ca te vad doar pe tine si tu, pentru mine esti perfect.
   Te iubesc pentru ca, desi uneori e greu fara tine, sunt fericita, iubita si nu as schimba nimic.

Catre A junior

   O saptamana ai fost febletea mea, dar din diferite motive nu mai poti sta cu mine. Sper sa intelegi "despartirea" asta, dar vreau sa stii ca o sa ne mai intalnim. Dar inainte de asta vreau sa te rog sa ai grija de noul tau stapan... are nevoie. Te rog sa ii alungi supararea, atunci cand nu sunt eu langa el sa i-o alung sau atunci cand eu sunt motivul supararii lui. Te rog sa ii asculti toate povestile atunci cand are nevoie, asa cum m-ai ascultat si pe mine de fiecare data cand am simtit nevoia sa plang. Te rog sa nu stai suparata pe el, pentru ca o sa se simta ca dracu'...asa cum ma simt si eu de fiecare data cand se supara el pe mine. Te rog sa il faci sa rada, asa cum ma faci si pe mine. Te rog sa nu il superi, pentru ca il supar eu destul.... Te rog sa il incalzesti de fiecare data cand ii e dor, iar eu nu sunt langa el. Te rog sa iei o parte din iubirea ce i-o port cu tine si sa ii oferi in fiecare zi cate putina. Si cel mai important, te rog sa il iubesti asa cum il iubesc si eu.

.

Nu conteaza care e adevarul. Oamenii vad intotdeauna ce vor.

Cinci fara douazeci

     4:40 P.M. Am inceput sa ma simt din ce in ce mai putin bine acasa. Am inceput sa simt ca asta nu mai e casa mea, ca nu mai apartin acestui loc, numit odinioara din tot sufletul "acasa".
     Mama face tot posibilul sa imi reproseze cate ceva la fiecare pas pe care il fac. Spunea ca daca sunt eu fericita, e si ea fericita. Dar nu e deloc multumita ca eu ma simt bine si parca incearca din toate puterile sa ma faca sa ma simt rau.
     Plange cand vede copii mici plangand, dar cand ma vede pe mine facand asta, da vina pe el(de parca el ar fi de vina pentru tot ce mi se intampla mie), dar nu realizeaza ca e e realul motiv al lacrimilor mele. Nu inteleg cum o mama poate fi impotriva propriului ei copil, impotriva fericitii acestuia.  
     Credeam ca bratele unei mame reprezinta casa copilului, locul unde simte cea mai mare caldura. Dar eu nici gheata, nici caldura din bratele ei nu le mai simt, pentru ca bratele ei nu mai sunt deschise de mult pentru mine.
     Dar acum gasesc adapost in alte brate. Cele mai calde brate, care sunt deschise mereu pentru mine. Au tot ce ii trebuie unui loc pentru a putea fi numit "acasa".
     Au protectie.
     Au grija.
     Au siguranta.
     Au ascultare.
     Au iubire.
     Au tot ce ii trebuie unui loc, unde eu sa ma simt fericita. Sunt bratele ale caror maini imi sterg lacrimile fara a se afla langa mine. Sunt bratele ce ma mangaie cand simt nevoia de alinare. Sunt bratele care imi alunga teama si tristetea. Sunt bratele lui. Sunt bratele sufletului meu. Doar in bratele lui ma mai simt acasa.
     Si cu fiecare lacrima care cade pe obrazul meu, au atat mai mult vreau sa stau in acele brate, ce imi aduc liniste si alinare.
     Acum, vreau sa merg acasa!

Scrisoare catre un showman

  Vino, iubite, si aseaza-ti obrazul cald pe sanul meu rece!

  Alina-mi suferintele si nerabdarile cu dulceata buzelor tale. Iar apoi aprinde-mi calcaiele cu focul din ochii tai, asa cum o faci de fiecare data.

  O lacrima o sa imi curga lent pe obraz, iar apoi inca una si inca una. Astea sunt lacrimile fericirii mele, dar oricum ai spus ca iubirea nu a plans niciodata pentru tine in timp ce Soarele si Luna stateau una langa alta.

  Ai venit? Acum te rog sa ramai, te rog sa stai in bratele mele pentru totdeauna, pentru ca aici ii e locul!

  Putem pleca in cautarea stelelor sau putem sta aici pentru a crea propriile noastre stele. Dar oricum, orice am face si oriunde am merge, promite-mi sa ramai langa mine. 

  Iubeste-ma pentru totdeauna si vei vedea ca doar ingerul din tine poate vedea demonul din mine.

Alexandra P.

Nu mai dorm

  In seara asta nu o sa dorm. Nu dorm pentru ca azi renunt la cea mai importanta parte din viata mea. Nu dorm pentru ca azi las in urma trecutul si ma inrolez in prezent. Renunt la singurul lucru care ma facea sa ma simt in viata; il pun intr-o cutie si arunc cutia sub pat. Renunt pentru ca atunci cand esti in viata, trebuie sa infrunti viata, iar viata e grea.
  Nu fug pentru ca imi e frica. Nu fug pentru ca ies ranita din lupta asta. Fug pentru ca am obosit sa dau mereu peste aceleasi obstacole, doar pentru ca nu vreau sa schimb drumul.Fug pentru ca nimeni nu mi-a intins o mana de ajutor, atunci cand ma zvarcoleam pe pamant si tipam de durere. Am continuat sa ma ridic din nou si din nou, sa imi scutur pantalonii de praf si sa merg mai departe, pentru ca mi-am pus toata speranta si am crezut in mine.
  Dar AZI renunt sa mai fac asta.
  AZI renunt sa mai fiu eu.
  Pentru ca nimeni nu te mai poate dobori, o data ce ai invatat sa mergi pe nori.

Dragoste la prima vedere

  Unele persoane spun ca nu exista dragoste la prima vedere, doar din simplul fapt ca, spun ele, nu poti iubi pe cineva doar dupa ce l-ai vazut o data, fara sa il cunosti cu adevarat, fara sa ii cunosti personalitatea, fara sa ii cunosti interiorul.
  Si intr-un fel, asa e. Nu poti intui caracterul unei persoane inainte sa vorbesti cu acea persoana.
  Cand vezi pe cineva pentru prima data, ii vezi doar fizicul, in mod normal.
  Dar asta e farmecul dragostei la prima vedere. E ceva unic, special, care ti se intampla o data in viata.
  Cand privesti acea persoana pentru prima data, ii privesti trupul, ochii, parul, degetele, buzele si in acelasi timp ii privesti personalitatea, sufletul de sub carne.
  Asta inseamna cu adevarat dragostea la prima vedere. Sa te indragostesti de toata fiinta unei persoane din prima clipa cand apare in viata ta.

Am obosit

Am obosit sa ma trezesc prea devreme in fiecare dimineata.
Am obosit sa stau noaptea treaza, pentru ca nu imi dai liniste.
Am obosit sa cad din depresie in depresie.
Am obosit sa vorbesc cand nimeni nu ma asculta.
Am obosit sa imi caut loc acolo unde nu mai e loc de nimeni.
Am obosit sa iubesc amintiri si povesti.
Am obosit sa tin de oamenii care vor sa plece.
Am obosit sa caut binele in tot ce e rau.
Am obosit sa imi caut linistea intr-un suflet plin de zgomot.
Am obosit sa tot pierd ceea ce imi e drag.
Am obosit sa fiu trista.
Am obosit sa fiu un suflet pierdut.
Am obosit sa tin in inima un cutit cu 2 taisuri, care imi tot frange inima.
Am obosit sa caut iubirea acolo unde nu exista.
Am obosit sa te iubesc.

El

  El nu e ca orice el. El e ACEL el. Acel el special la care nu te gandesti 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana, ci acel el la care te gandesti seara tarziu cand aproape adormisei, iar apoi nu te mai lasa sa dormi toata noaptea.
  Si asta nu se intampla pentru ca iti tot imaginezi scenarii cu tine si cu el, de care esti constienta ca nu se vor intampla niciodata, se intampla pentru ca el e unic, pentru ca el nu e ca fiecare "el".
  Nu poti sa adormi deoarece el e baiatul misterios pe care l-ai intalnit iarna trecuta la trecerea aceea de pietoni in timp ce asteptai sa se faca verde si sa poti merge mai departe. Dar o data ce el a venit si s-a asezat in spatele tau, parca voiai doar ca semaforul sa se strice. Iar dupa ce semaforul s-a facut verde, felia de paradis pe care te-ai plimbat cateva secunde, s-a faramat, deoarece ati luat-o pe cai diferite. Dar nu-i nimic rau in asta. Pentru ca va ramane o poveste minunata de povestit. El va ramane baiatul de la trecerea de pietoni. Iar "povestea voastra" va exista doar la acea trecere de pietoni.
  El va ramane intotdeauna baiatul de care te-ai indragostit in liniste. Baiatul pe care nu il cunosti si nu il vei cunoaste, dar de care te-ai indragostit.

  El e acel EL de care iti amintesti fara sa vrei.
  El e acel EL care te-a cucerit doar cu o privire in fuga, iar  acea privire iti va ramane in minte mereu. Acei ochi blanzi si negri, ii vei tine minte mereu.
  El e acel EL. Doar EL. Fara un nume. Fara o personalitate cunoscuta. Pur si simplu EL.

  Acum, de fiecare data cand ajungi la acea trecere de pietoni, verifici locul unde trebuia sa fie, pentru ca povestea sa o ia de la capat. Doar ca de data asta sa aveti aceeasi destinatie.

Scrisoare de Adio!

         Draga A.,


   Asa cum nimic nu dureaza o vesnicie si dragostea se termina la un moment dat. Ai fost cea mai mare dorinta a mea, dar uneori, cand lupti prea mult timp pentru un lucru, ajunge sa nu mai fie un lucru de care ai nevoie, iar atunci cand il obti, observi ca nici nu il mai vrei atat de mult pe cat credeai.
   Te-am iubit. Te-am iubit mult, mult de tot. Ai fost principalul motiv al lacrimilor mele, dar in acelasi timp ai fost si motivul pentru care acestea au incetat sa mai curga. 
   Tu nu ai vrut niciodata cu adevarat sa ramai alaturi de mine, dar nici nu ai vrut niciodata cu adevarat sa pleci. De fiecare data cand plecai, asteptam sa te intorci si de fiecare data cand veneai, stiam ca va veni si vremea cand vei pleca din nou. Ai fost singurul lucru bun pe care nu l-am avut niciodata.
   Chiar daca ai venit atunci cand nu ma asteptam si ai plecat atunci cand aveam nevoie de tine, iti multumesc ca m-ai ajutat sa devin persoana care sunt azi. Iti multumesc ca ai fost special. 

   "Poate ca ai fost doar o creatie minunat de perversa a nebuniei mele." - Cristina Nemerovschi


                                                                 Cu drag, Eu!

Inima este un muschi

 

  Si inima este un muschi. Si ca orice muschi, ea oboseste. 

  Dupa atata lupta cu mintea noastra, dupa lungi asteptari fara raspuns, dupa stradania de a ne convinge ca cele mai frumoase si nebunesti lucruri sunt facute din inima, dupa suferinta traita in urma unor intamplari nefericite, inima oboseste sa mai creada, sa mai spere, sa mai lupte.

  Inima cere o pauza, pentru ca are nevoie de un timp de refacere. 

  Dupa atata suferinta, inima are nevoie de liniste, de pace. Iar noi, de cele mai multe ori, refuzam sa ii dam aceasta pauza, pentru simplul fapt ca noi inca mai credem in minuni. 

   Oricat de obosita ar fi, inima noastra niciodata nu renunta sa spere, ea doar renunta sa lupte.

Aceleasi maini

  Mainile. Acele maini care te hranesc, te ajuta sa scrii sau sa faci curat. Aceleasi maini cu care criminalul sau hotul isi comite fapta. Aceleasi maini cu care brutarul prepara painea si doctorul salveaza o viata. Aceleasi maini care iti mangaie chipul, iti dau si o palma. Aceleasi maini care te apara, apoi te imping. Aceleasi maini care iti strang mana, apoi acopera niste ochi orgoliosi. Aceleasi maini care te cheama, iar apoi te resping. Aceleasi maini care iti simt absenta, dar nu si prezenta. Aceleasi maini care te cunosc, dar nu te simt. Aceleasi maini care iti acopera capul sa nu te ploua, dar nu te iau in brate cand pamantul iti cade de sub picioare. Aceleasi maini care te strang la pieptul  persoanei iubite. Aceleasi maini care iti sterg lacrimile. Aceleasi maini care scriu poezii de dor. Aceleasi maini care simt iarba si vantul. Aceleasi maini care mangaie parul lui. Aceleasi maini care ii simt bataile inimii si care ii alunga durerea. Sunt aceleasi maini. Mari, mici, fragile, aspre, fine. Aceleasi maini. Trebuie doar sa le folosim asa cum trebuie.

Azi nu

Azi nu ma mai gandesc la tine ca la ceva mai mult decat un simplu prieten.
Azi nu mai simt fluturasi in stomac, cand te vad.
Azi nu mai esti singura persoana ce imi traverseaza mintea.
Azi nu mai am timp si pentru tine, pentru ca incerc sa ma simt eu bine.
Azi nu mai plang din cauza ta.
Azi nu mai lupt pentru tine.
Azi nu mai esti lumea pentru mine.
Azi nu iti mai simt mirosul.
Azi nu mai am nevoie de imbratisarile tale.
Azi nu te mai vreau.
Azi nu mai am nevoie de tine.
Azi nu mai esti tu motivul pentru care zambesc.
Azi nu te mai iubesc.

Au trecut ani de razboi

Au trecut ani de atunci si inca ma trezesc in fiecare dimineata de parca ar fi aceeasi. Ma trezesc gandindu-ma la tine si sfarsind prin a adormi cu gandul tot la tine.
 
  Ma simt ca un soldat plecat pe front dupa ce a pierdut tot ce avea in viata. Pentru ca atunci cand am inceput sa te iubesc, mi-am asumat lucrul asta si am lasat totul deoparte pentru a te iubi, asa cum soldatii se pregatesc pentru razboi in armata. Apoi am ales sa ma inrolez in inima ta, pentru ca era singurul loc in care puteam sa uit de toate grijile, asa cum fac si soldatii cand sunt pe front. Pentru ca fac acelasi lucru in fiecare zi, de ani intregi, fara sa ma intreb de ce fac asta, fara sa pot sa ma intorc din drum si desi neaducandu-mi niciun avantaj, aleg sa ma inrolez din nou si din nou si din nou.

  Razboiul asta nu a fost niciodata terminat. Nu aveam nicio certitudine ca voi castiga. Nu stiam daca voi pierde razboiul sau daca ma voi pierde pe mine in razboi. Stiam doar ca trebuie sa duc lupta pana la capat si sa lupt cu toata forta. Asa ca nu am plecat din razboi. Nici macar acum.

De-as putea da timpul inapoi

  De-as putea da timpul inapoi, te-as alege tot pe tine. Te-as alege cu tot cu bucurii, cu zambete, cu suferinta, cu ignoranta si cu tot ceea ce insemni TU. Te-am asteptat peste rabdari si te-as mai astepta inca o data si inca o data si inca o data, daca as stii ca la final, vei veni la mine. Te-as strange in brate si mi-as odihni capul obosit de ganduri grele pe pieptul tau puternic si ti-as asculta bataile inimii cu aceeasi placere cu care iti privesc zambetul. Ti-as spune cat de mult te iubesc si cat de mult mi-ai lipsit in tot acest timp in care nu ai fost al meu. Ti-as saruta usor lobul urechii si ti-as sopti cat de bine imi pare ca esti cu mine. Mi-as strecura usor mana in parul tau catifelat si mi-as pune obrazul fierbinte pe obrazul tau abia ras si nu as spune nimic. As profita de bucuria pe care o am cand te tin strans la piept, pentru a putea fi fericita o viata intreaga.

Dragoste neconditionata

  Ai iubit vreodata cu adevarat? Ai simtit ca toata lumea sa invarte in jurul acelei persoane? Ti s-a parut ca acea persoana e perfecta; chiar si defectele deveneau calitati cand era vorba despre acea persoana?

  Mda.. Iubirea nu ar trebui sa fie conditionata nici de starile de zi cu zi, nici de suvita de par care nu vrea sa stea linistita azi si nici de lucrurile pe care le face.
  Cred ca daca e iubire, e iubire si cand dormi si cand esti treaz si cand esti bolnav si cand esti abatut si oricand.

  Cand iubesc, iubesc neconditionat. Pana la urma asa trebuie sa fie iubirea, nu? Neconditionata. Daca e conditionata, mai e iubire?
  Nu te iubesc pentru ca esti intr-un anumit fel. Nu te iubesc pentru ca ascunzi de mine lucrurile pe care tu crezi ca nu vreau sa le vad. Te iubesc pentru ca esti TU.
 
  Deci, ai iubit vreodata cu adevarat?

Imi e teama

  Mereu am crezut ca iubirea te face puternic. Ca te poate ajuta sa treci peste orice: peste distanta, peste timp, peste moarte. Am crezut ca iubirea te tine in viata si tot ea te ajuta sa astepti cat de mult va fi nevoie. Am crezut ca poti tine in suflet persoane dragi, chiar daca nu sunt lunga tine. Dar m-am inselat.
  Iubirea te face slab. Iubirea insasi e o slabiciune. Cand iubesti iti e teama. Iti e teama sa pierzi persoana pe care o iubesti, iti e teama ca nu o sa o mai vezi niciodata, iti e teama ca viata ta nu va mai avea niciun sens fara acea persoana, iti e teama ca te vei pierde tu si vei lasa acea persoana sa sufere.
  Nu-i asa ca cel mai frumos sentiment e atunci cand vezi persoana pe care o iubesti fiind fericita, zambind din tot sufletul? Tocmai de asta iti e teama. Ca la un moment dat nu vei ma putea face acea persoana sa zambeasca, sa se simta bine, sa fie fericita alaturi de tine. Iti e teama ca la un moment dat fericirea acelei persoane nu va mai depinde de noi. Ne e teama ca la un moment dat vom pierde tot ceea ce iubim si tot ceea ce conteaza pentru noi. Ne e teama ca la un moment dat vom pierde iubirea.

Ramas bun

  Sunt groaznica la despartiri. Niciodata nu mi-am luat "la revedere" de la cineva asa cum trebuia. Chiar daca stiam de la inceput ca la un moment dat, totul se va sfarsi si va fi posibil sa nu ne mai vorbim niciodata, nu m-am chinuit sa ma mobilizez si sa fac ce trebuie.
  Si atunci cand simteam ca relatia respectiva topaie beata pe marginea unei prapastii, am avut aceeasi atitudine. Nu m-am straduit sa fac ceva, ca sa pot pastra acel lucru intreg. Am lasat relatia sa se prabuseasca, fara sa spun "Adio!" inainte sa o imping in prapastie. Am vazut-o cazand, dar nu am facut nimic pentru a o salva. Niciodata nu am incercat sa smulg relatia din ghiarele reci in care o strangea moartea.
  Si apoi... mereu am regretat. Mereu am cautat sa ma intorc, sau sa ii aduc pe altii inapoi la mine, pentru a spune "Ramas bun!" asa cum se cuvine. Si niciodata nu am reusit, deoarece am observat ca cine pleaca, nu se mai intoarce. Niciodata.

Piesa lipsa

  A trecut mult timp de cand ma pacalesc singura. De cand am in cap ideea ca poate e o piesa din puzzle-ul vietii mele care a plecat si acum imi lipseste. Dar chiar daca a plecat, inca imi place sa o numesc "piesa mea", deoarece a fost prima piesa care a incercat sa imi completeze puzzle-ul. Si stiu ca intr-o zi alta piesa ii va lua locul si piesa mea va gasi alt puzzle, dar pana atunci, as vrea sa o pastrez in suflet ca fiind a mea.
  De mult incerc sa o lipesc la loc, dar uit ca am rupt acea piesa cu mult timp in urma, in timp ce incercam sa o pun in locul lipsa ce se afla in puzzle-ul meu. Si eu nu incerc sa lipesc acea piesa in puzzle-ul meu, ci sa ii lipesc miile de bucati in care am rupt-o, sa ii arat ca m-am schimbat, ca nu as mai rupe-o niciodata, iar apoi sa o las sa isi aleaga singura puzzle-ul in care e fericita. Nu am nevoie, chiar acum, de o piesa pentru acel loc gol, dar am nevoie sa imi repar greselile pe care le-am facut cand piesa mea era cea mai speciala pentru mine. Si acum este, dar acum nu mai sunt eu speciala pentru acea piesa.
  Totusi, sper ca intr-o zi sa imi gasesc piesa care sa completeze perfect puzzle-ul meu.

Invingandu-mi destinul

  Oamenii spun ca iubirea doare. Sustin ca viata nu mai are niciun rost, dupa ce persoane dragi ii parasesc. Isi repeta in continuu ca viata lor e ca si sfarsita, deoarece nu mai au acea persoana alaturi. Dar nu se opresc o clipa sa gandeasca negativ si macar o data sa isi spuna: "Lucrurile astea sunt doar in capul meu."
  Iubirea nici nu exista. Exista doar in capul nostru. Ne-o inchipuim doar din dorinta de a ne simti impliniti, dar in realitate acesta e destinul nostru, sa suferim.
  Oamenii sunt facuti sa sufere. De aici si ideea fericirii. Ne imaginam ca suntem fericiti, ca apoi, cand lucrul frumos care ne facea sa ne simtim bine dispare, sa ne prindem din nou de plasa lipicioasa a paianjenului numit nefericire.
  Si oamenii spun mereu ca au nevoie de persoana care ii faceau fericiti. Dar ei nu au nevoie de persoane. Ei vor sa se simta din nou asa cum se simteau cu acea persoana. Si isi repeta in minte ca nu se vor mai simti asa bine langa nimeni. Si asa este. Nimeni nu ii va face sa se simta la fel cum ii facea acea persoana sa se simta. Dar poate se vor simti mult mai bine langa alta persoana. Si poate, ca sa simta din nou acel sentiment de fericire, trebuie sa lase oamenii sa plece din sufletul lor si sa arda amintiri in focul uitarii.
  Dar ne putem invinge destinul plin de suferinta prin pasirea pe drumul iluziilor, lipsit de orice fel de sentiment si urmandu-l pana acesta se infunda, iar viata noastra se sfarseste.

"Vinovatii fara vina"

"You, me, or nobody is gonna hit as hard as life. But it ain't about how hard you hit. It's about how hard you can get hit and keep moving forward; how much you can take and keep moving forward. That's how winning is done! Now, if you know what you're worth, then go out and get what you're worth"- Rocky Balboa

  Noi, oamenii suntem raniti periodic de viata. Si de obicei, fie alegem sa dam toata vina pe altii, fie dam toata vina pe noi insine. Nu putem pune in echilibru greselile pe care le-a fiecare. Avem tendinta sa punem toata vina intr-o singura parte a balantei si nu sa o impartim in mod corect. Ne suparam din lucruri banale si trecem usor peste lucruri importante, grave, care ne schimba viata. Cateodata dam vina pe noi insine, pentru niste lucruri pe care le-am facut in trecut sau nu le-am facut deloc. Chiar daca noi ne-am schimbat, pastram greseli din trecut ca sa ne putem invinovati. Le pastram pentru a avea argumente din care noi sa iesim vinovati, doar ca sa ii protejam pe cei la care tinem, in fata altora. Cel mai corect ar fi sa lasam trecutul in spate si sa ne concentram pe lucrurile pe care trebuie sa le facem acum, in prezent, nu pe ce am facut, nu pe ce vom face, ci pe ce facem acum, doar in momentul prezent. Si pentru ce? Toata aceasta vina pentru ce? Sa ne indepartam de toata lumea, sa luam apararea cui nu trebuie, doar pentru ca ne simtim vinovati ca am facut lucruri in trecut, care acum nu mai conteaza. Nu mai conteaza deloc. Nu mai conteaza pentru noi, pentru ei, pentru nimeni.
  Continuam sa facem lucruri ca sa ne distrugem singuri. Dar oare meritam asta? Meritam sa ne distrugem din cauza unei persoane care nu mai suntem? Care a fost odata "eu", dar care acum a disparut? Cred ca meritam ceva mai bun, meritam lucruri frumoase.
  Dar poate ca nu avem curajul sa luam ceea ce meritam. Lasam lucrurile bune celorlalti, iar noi ramanem fara nimic. Poate avem nevoie doar de cineva care sa ne intinda o mana si sa ne ridice de la pamant,ca sa realizam ceea ce meritam cu adevarat.

Kahlil Gibran

  "Daca iubesti pe cineva, lasa-l sa plece. Daca se intoarce, a fost mereu al tau. Daca nu, inseamna ca nu a fost niciodata. " Kahlil Gibran

  Incercam deseori sa ne motivam singuri, sa trecem peste si sa lasam in urma lucruri pe care le-am iubit si poate inca le iubim. Incercam sa uitam momentele frumoase care ne-au facut sa devenim ceea ce suntem azi. Lasam la o parte partile bune si le acoperim cu lucruri urate. Uitam sa apreciem lucrurile care ne fac viata mai frumoasa si care ne fac cu adevarat fericiti si pastram in suflet numai lucrurile rele, apoi incepem sa uram si sa devenim mai rai.
  Si peste ani, cand ne amintim de iubirile ce le-am lasat in urma, ne gandim "Nu s-a intors, inseamna ca destinul nostru nu era sa fim impreuna." Dar oare se gandeste cineva ca nu destinul trebuie sa ne duca langa cei pe care ii iubim, ci noi insine? Ne gandim vreodata ca ar fi bine sa ne intoarcem noi, nu sa ii asteptam pe altii sa se intoarca? Ne intrebam vreodata: "Numai daca s-ar fi intors ar fi fost al meu. Dar nu s-a intors.. Dar oare, a plecat vreodata cu adevarat?"

Imi pare rau

Imi pare rau ca am luptat, atunci cand m-ai rugat sa renunt.
Imi pare rau ca am renuntat, cand m-ai rugat sa lupt.
Imi pare rau ca am plecat, atunci cand aveai nevoie de mine.
Imi pare rau ca nu am venit, atunci ca m-ai chemat.
Imi pare rau ca nu mi-am facut aparitia, atunci cand ma asteptai.
Imi pare rau ca nu ti-am alinat suferinta, atunci cand tipai de durere.
Imi pare rau ca te-am mangaiat, atunci cand sufletul iti plangea.
Imi pare rau ca i-am ascultat pe altii, cand trebuia sa te ascult pe tine.
Imi pare rau ca nu am fost acolo cand trebuia si ca am fost acolo, cand prezenta mea nu te ajuta.
Imi pare rau ca am facut lucrurile pe dos.
Imi pare rau ca nu imi cer scuze pentru toate greselile.
Imi pare rau ca nu te-am chemat, cand am avut nevoie de tine.
Imi pare rau ca ai plecat fara sa-mi iau ramas bun.
Imi pare rau ca am fost o pacoste.

Matrioska

  Oamenii sunt fiinte ce sunt facute sa nu fie singure. Si probabil acum te gandesti: "Ce legatura are asta cu matrioscele? " Ei bine, eu cred ca au. Adica, fiecare om are sau a avut prieteni. Fie ei iubiti sau amici.
  Fiecare om pe care il vedem pe strada, reprezinta cea mai mare papusa. Vedem doar ce este acea persoana in aparenta. Vedem doar ceea ce alege acea persoana sa ne arate. Ne facem o parere despre acea persoana dupa felul in care este imbracata, dupa cum merge sau vorbeste. Ne lasam pacaliti de un zambet, de o lacrima, negandindu-ne daca acestea vin din suflet, sau sunt doar pentru cei ce privesc.
  Pe parcursul timpului, ne facem prieteni si incepem sa ii cunoastem. Fiecare papusa mai mica, inafara de ultimele doua, sunt diferite puncte prin care trece prietenia. Fiecare papusa reprezinta oamenii cand sunt nesuferiti, prietenosi, calmi, tristi, fericiti. Sunt asa, pentru ca incepem sa ii descoperim din ce in ce mai bine, iar ei ne arata cum sunt ei, in toate felurile lor de a fi. Si noi incepem sa ne dam seama cand au un zambet fals sau plang doar pentru a impresiona.
  Cand ajungem sa cunoastem o persoana pana la penultima papusa, ajugem sa iubim acea papusa. Sa iubim calitatile, cat si defectele acelei persoane. Sa cunoastem starea acelei persoane doar dupa modul in care ne spun "Buna!" sau dupa partea de drum pe care merge. Penultima papusa este cea mai simpatica. Ne indragostim de ea fie ca este ciobita putin. Daca ajungem pana la aceasta papusa, inseamna ca suntem cu adevarat speciali pentru acea persoana.
  Insa ultima papusa... Ultima papusa este acea parte din persoana pe care nu o descoperim niciodata. Acea parte care nu o sa fie niciodata descoperita. Fiecare persoana are secrete pe care nu le va sti nimeni niciodata.Acea papusa reprezinta acea parte.
  Pana sa descoperim fiecare papusa, trebuie sa ne chinuim mult sa le desfacem. Trebuie sa deschidem fiecare papusa calm si ferm si sa nu incercam sa desfacem o papusa prea repede sau prea brusc, deoarece riscam sa o spargem.

Ochii tai

   Atat de calmi. Atat de iubitori. Atat de calzi. Atat de blajini. Atat de tandri. Atat de dulci. Atat de aiuriti. Atat de ametiti. Atat de indragostiti. Atat de frumosi. Atat de tristi. Atat de scipitori.
  Ochii tai sunt atat de asa si asa cand te privesc. Ai o privire ce spune multe si totusi nu spune nimic. O privire ce ma doboara de dor si ma ridica inapoi in picioare de tristete. Ei sunt ochii tai. Doar ai tai. Numai ochii tai transmit acea fericire trista. Numai in ochii tai gasesc acea dezamagire stiuta doar de tine, pe care nu vrei sa o impartasesti cu nimeni. Intotdeauna vad in ochii tai, tristetea ce te macina pe dinauntru, dar niciodata nu imi fac curaj sa ti-o spun. Tot in ochii tai gasesc iubirea pe care vrei sa o imparti cu cineva si tot in ochii tai gasesc tristetea din sufletul tau pe care o simti pentru ca nu stii cu cine sa o impartasesti.
  Si acum imi aduc aminte privirile tale dulci si ochii tai plini de iubire. Imi aduc aminte cu tristete de ochii tai intotdeauna blajini si melancolici. Zambesc doar cand ma gandesc la ochii tai.
  Numai tu ai ochii intunecati in lumina si stralucitori in intuneric.
  Ochii tai, ce imi amintesc de iubirea ce a fost odata intre noi, iar acum a fost distrusa de tornada distantei.
  Doar in ochii tai pot gasi iubirea de care am nevoie sa fiu fericita. Doar cand ma uit in ei musc un colt din paradis. Cand ochii tai sunt tristi, ma intristez si eu. Imi simt inima cum se topeste si fiecare nerv cum tremura, cand ochii tai zambesc. Ochii tai ma calauzesc pe drumul intunecat plin de flori si ma feresc de drumul luminos plin de spini.
  Ochii tai... spune-le ochilor tai sa zambeasca. Spune-le ca cineva ii iubeste si sunt veniti din paradis. Spune-le ca sunt cei mai frumosi ochi. Apoi, spune-le sa iti spuna ca eu te iubesc!
  Cat imi e dor de tine! Cat imi e dor de ochii tai!

Ei, oamenii

  O zi obisnuita din viata obisnuita a unui om obisnuit.
  In fiecare zi, aceiasi ochi plictisiti ai oamenilor. Alti ochi sunt flamanzi, altii inlacrimati, altii lipsiti de iubire, plini de iubire sau veseli.
  Unii oameni privesc spre tine cu rautate, curiozitate sau interes. Privesc ca si cum ai avea o insecta uriasa pe spate care ti-ar manca din creier, altii ca si cum ai fi imbracat intr-un tricou cu un mesaj haios, cand de fapt tu esti doar tu insuti.
  Oamenii au tendinta sa critice, sa judece tot ceea ce vad si tot ceea ce nu cunosc. Te critica pentru ceea ce esti si nu incearca sa iti cunoasca personalitatea. Se holbeaza la tine pana incepi sa te gandesti "Oare ce am pe fata?". Te judeca pentru faptul ca nu esti ca ei si pentru ca ai curajul sa fi diferit, sa te imbraci altfel, sa asculti o altfel de muzica si sa iti construiesti o altfel de personalitate.
  Oamenii te izoleaza pentru ca esti unic si ai refuzat sa devi o copie fidela a lor.

Cuvinte lasate nespuse

  Cu totii am spus cel putin o data in viata niste lucruri incomplete, lasand sa se inteleaga cu totul altceva. Cel putin eu, care sunt cea mai aeriana si stangace, intr-ale sentimentelor, persoana pe care o stiu. Lasam lucruri sa dispara, relatii sa se destrame, persoane sa plece, pentru ca nu ne lasam orgoluil la o parte, sa completam acea parte din fraza, care ar conta cel mai mult intr-o anumita conversatie.
 ~ "Esti la fel ca toti ceilalti baieti....dar pentru sufletul meu esti unic."
 ~ "Te ador... doar atunci cand zambesti. Iar cand ma privesti in ochi, parca musc o bucata din paradis."
 ~ "Te iubesc...atunci cand esti fericit. Fie ca esti fericit alaturi de mine, fie alaturi de altcineva."
 ~ "Te urasc....doar atunci cand esti trist si abatut. Urasc sa te vad asa. In rest te iubesc neconditionat!"

Comori ale gandirii

  Fiecare persoana a avut de-a face, cu cel putin o "problema" de logica. Da. Si dupa aflarea raspunsului, toti spunem: "Ce usoara era problema! Cum de nu m-am gandit?"
  Asa se intampla, de obicei si in viata reala, cand intalnim oameni, care ne zapacesc si ne intorc toata mintea si sufletul pe dos, doar pentru ca noi, sa aflam la finalul "povestii", ca era atat de usor sa ne dam seama ce vor acele persoane de la noi, numai ca noi nu am reusit sa punem cap la cap niste lucruri esentiale si cateva detalii pentru a obtine produsul final.
  Cautam zile si nopti adevarul, punem cap la cap fiecare intamplare si sentiment, ne punem in locul celorlalti, dar nu putem descoperii comori ale sufletului. Nu avem capacitatea de a folosi detaliile, pana nu ne sunt prezentate pe tava.
  Petrecem nopti intregi, dezgropand fiecare amintire in parte, pentru a cauta detaliile acelei "incurcaturi", iar ele se afla defapt, sub nasul nostru, in fata ochilor nostri. Ai vazut adevarul? Da, acolo este!
  Pierdem timp sapand in jurul unui castel pentru a gasi comori, dar nu indraznim sa deschidem usa castelului.

Alexandra P.

Seara de iarna

  Era seara. Ningea. Ma intorceam acasa. Priveam fulgii calmi cum se aseaza pe trotuarul rece. Ma simteam ca intr-un basm. Totul era alb si simteam ca nimeni nu poate schimba acea frumoasa poveste in care traiam. Zapada ma acoperise complet si ma simteam ca un inocent om de zapada.
  Deodata, aparu el. Aparuse de nicaieri. Mergea pe cealalta parte a drumului. Simteam ca trebuie sa aflu cine e, dar imi era teama sa ma apropii. Avea umbrela deasupra capului, iar fata nu i se vedea. Totusi, curiozitatea din mine nu se putea stapanii.
  Cand am privit din nou spre el, disparuse. Sufletul meu tremura. Era nelinistit. Stia ca era ceva special la el, ceva ce trebuia sa descopere.
  La un moment dat, sunetul unor pasi se auzea in spatele meu. Intunericul ma facu sa ma tem. Am grabit pasul, dar acei pasi inca ma urmareau. Dupa un timp, aparu langa mine. Era el. Nu stiam ce sa fac, dar m-am hotarat sa merg mai usor, pentru a petrece cat mai mult timp cu el.
  El intinse umbrela spre mine si ma primi langa el sub umbrela. Nu spuse nimic. Doar ma tinea sub umbrela lui. Inima mi se zvarcolea in piept si imi spunea ca ceva frumos se va intampla. L-am privit, iar fiecare nerv din corpul meu a luat-o razna. Avea ochii verzi si straluceau. Parul era negru si ii atarna peste umeri. Iar zambetul.. zambetul era cald si timid.
  Am intrat pe alta strada. Mergeam unul langa celalalt, fara sa ne privim, zambind si refuzand sa spunem ceva. Priveam amandoi fulgii zapaciti ce nu incetau sa mai cada. Mi-am lasat privirea in jos, deoarece inima ma incuraja sa spun ceva, iar zambetul nu imi putea disparea de pe fata si imi era teama ca el ar putea observa acest lucru. Totusi, am indraznit sa il privesc din nou. Cand mi-am ridicat privirea, ma privea si el. Ochii lui erau ca doua cristale. Mi-a raspuns la zambet, cu un alt zambet timid. Inima o luase razna, iar eu nu mai stiam ce sa fac. El crapa usor buzele si spuse:
-Buna!


Alexandra P.

Lumea lor

   Va despartiti. Va ignorati. Simtiti ca nu puteti sta despartiti. Va intoarceti unul la altul. Apoi va evitati. Va e teama sa intalniti privirea celuilalt.Incercati sa fiti cat mai mult unul in prezenta celuilalt, dar in acelasi timp incercati sa va aratati unul altuia ca va e mai bine unul fara celalalt.
 Va cautati privirile unul celuilalt cand va e dor. Incercati sa va intoarceti inapoi, iar cand ati fost reacceptati in lumea celuilalt, va bateti joc, iar apoi plecati, fara sa va pese ce lasati in spate. Aveti nevoie de cineva care sa va fie alaturi, dar nu acceptati pe nimeni inauntrul inimii voastre, inafara de celalalt. Va iubiti atat de mult incat ati traversa oceanul pe deasupra apei ca sa ajungeti unul la altul, dar sunteti atat de orgoliosi incat ati putea sa il vedeti pe celalalt tarandu-se pe jos de suferinta in loc sa ii spuneti "Imi pare rau!" si sa il ridicati.
  Faceti aceleasi lucruri. Incercati sa il faceti pe celalalt sa sufere, dar suferiti si voi la randul vostru. Suferuti de suferinta celuilalt. Suferiti ca nu va aveti aproape.
  Nu va vreti, dar aveti nevoie unul de celalalt.

Alexandra P.

Eu nu te vreau, dar am nevoie de tine!

Stau intinsa pe patul de moarte,
Implorandu-te, pe mine sa ma ierti;
Pentru greseli as vrea sa ma certi,
Apoi sa fim de aceeasi parte.

Nu vreau nemurire si nici sa fiu vie,
Dar mi-aduc aminte cand eu te aveam;
Cu toate bogatiile, nimic nu mai am.
Vreau moarte sa pot sa-ti apartin tie.

As vrea sa te-ating , dar ti-e frica de mine;
Usor atinge-mi inima, cu sufletul gol.
Din moartea sufletului, n-as vrea sa te scol;
Eu nu te vreau! Dar am nevoie de tine!

Vino la mine, stafie de gheata!
Sa ne lasam uitati de lumi si de dor,
Un minut, apoi mi-as permite sa mor,
Iar totul in lume sa-mi devina ceata.

Lasa-ti uitata ratiunea si ochii
Si-asculta-ti tic-tac-ul din pieptul uscat.
Zambeste! Ridica-ti capul plecat
De fericire sa poti sa te-apropii.

Ramai cu bine, iubire uitata!
Udata de ploi si uscata de vant.
Eu sa-ti dispar si din ultimul gand
si pentru vesnicie sa raman plecata.

Alexandra P.

O zi din viata unui Om

  "Respir, deci traiesc!" Ma trezesc in fiecare dimineata cu acelasi gand. Imi dau seama ca trebuie sa duc la capat o noua zi, deci trebuie sa respir. Ma hotarasc sa mai stau 5 minute in pat, dar dupa numai 2 minute, trecusera deja 15 minute.
  Cu greu ma dau jos din pat, mananc si ma pregatesc de scoala. Cand sunt gata, simt cum tremur si am o stare de rau, dar totusi imi pun un zambet pe fata si imi pun buna dispozitie in ghiozdan, pentru ca azi trebuie sa fiu puternica.
  Ajung la scoala, dar buna dispozitie nu e de gasit. Probabil s-a speriat de organele sobolanului din mijlocul drumului, care erau imprastiate peste tot pe corpul lui.
  Afara incepe ploaia. Orele trec atat de greu, iar eu sunt atat de entuziasmata ca sunt la scoala, incat aproape adorm. Buna dispozitie nu se intoarce, dar totusi ma simt putin mai bine cand ii vad pe cei din jurul meu cat sunt de tristi si cat de mult sufera. Putin mai tarziu ii vad si pe altii suferind... de ei.
  A trecut asa de greu ziua, dar: In sfarsit! Suna clopotelul si pot pleca acasa. Ajung acasa, dar am nevoie de un timp pentru mine-plec din nou.
  Plec din oras-ploua. Fac cateva cumparaturi, iar cand ma uitam peste acele camasi barbatesti dragute, in carouri, incepe la radio melodia aceea, care ma face sa imi amintesc de el. Plec din magazin grabita, spre statia de autobuz. In drum, era sa dea o masina peste mine. Ce neatenta sunt! Astept autobuzul uda din cap pana in picioare. Ma gandesc "Trebuie sa se sfarseasca cat mai repede ziua asta. Oricum ziua asta nu poate deveni mai rea." Nu imi termin bine gandurile si apar in statia de autobuz cele doua fete de la clasa paralela, care imi sunt antipatice. "Trebuie sa impart aceeasi 2 metri patrati cu ele. Nu se poate!" Ajunge si autobuzul, iar drumul spre casa a fost atat de lung. Ajung inapoi in oras. In sfarsit, am scapat de ele. Vreau sa trec strada, din nou era sa dea o masina peste mine. Trebuie sa fiu mai atenta!
  Timpul e mereu in defavoarea noastra. Atunci cand aveam nevoie de somn, a trecut atat de repede si nepasator, iar atunci cand vroiam sa treaca cat mai repede, a ramas, pentru a ma chinui. Asa se intampla si cu oamenii. Si uneori, o singura secunda poate conta. Asa cum si un singur om poate schimba cursul vietii noastre.
  Ajung acasa, ma bag in pat si pun capul pe perna. Ma gandesc ca nu il am pe El langa mine, pentru a-mi impartasi sentimentele cu el. Dar realizez ca il iubesc, chiar daca nu imi e aproape...il iubesc, chiar daca nu ma iubeste. O lacrima mi se rostogoleste pe obraz si imi spun, ca in fiecare seara: "Iubesc, deci traiesc!"