4:40 P.M. Am inceput sa ma simt din ce in ce mai putin bine acasa. Am inceput sa simt ca asta nu mai e casa mea, ca nu mai apartin acestui loc, numit odinioara din tot sufletul "acasa".
Mama face tot posibilul sa imi reproseze cate ceva la fiecare pas pe care il fac. Spunea ca daca sunt eu fericita, e si ea fericita. Dar nu e deloc multumita ca eu ma simt bine si parca incearca din toate puterile sa ma faca sa ma simt rau.
Plange cand vede copii mici plangand, dar cand ma vede pe mine facand asta, da vina pe el(de parca el ar fi de vina pentru tot ce mi se intampla mie), dar nu realizeaza ca e e realul motiv al lacrimilor mele. Nu inteleg cum o mama poate fi impotriva propriului ei copil, impotriva fericitii acestuia.
Credeam ca bratele unei mame reprezinta casa copilului, locul unde simte cea mai mare caldura. Dar eu nici gheata, nici caldura din bratele ei nu le mai simt, pentru ca bratele ei nu mai sunt deschise de mult pentru mine.
Dar acum gasesc adapost in alte brate. Cele mai calde brate, care sunt deschise mereu pentru mine. Au tot ce ii trebuie unui loc pentru a putea fi numit "acasa".
Au protectie.
Au grija.
Au siguranta.
Au ascultare.
Au iubire.
Au tot ce ii trebuie unui loc, unde eu sa ma simt fericita. Sunt bratele ale caror maini imi sterg lacrimile fara a se afla langa mine. Sunt bratele ce ma mangaie cand simt nevoia de alinare. Sunt bratele care imi alunga teama si tristetea. Sunt bratele lui. Sunt bratele sufletului meu. Doar in bratele lui ma mai simt acasa.
Si cu fiecare lacrima care cade pe obrazul meu, au atat mai mult vreau sa stau in acele brate, ce imi aduc liniste si alinare.
Acum, vreau sa merg acasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu