Sunt groaznica la despartiri. Niciodata nu mi-am luat "la revedere" de la cineva asa cum trebuia. Chiar daca stiam de la inceput ca la un moment dat, totul se va sfarsi si va fi posibil sa nu ne mai vorbim niciodata, nu m-am chinuit sa ma mobilizez si sa fac ce trebuie.
Si atunci cand simteam ca relatia respectiva topaie beata pe marginea unei prapastii, am avut aceeasi atitudine. Nu m-am straduit sa fac ceva, ca sa pot pastra acel lucru intreg. Am lasat relatia sa se prabuseasca, fara sa spun "Adio!" inainte sa o imping in prapastie. Am vazut-o cazand, dar nu am facut nimic pentru a o salva. Niciodata nu am incercat sa smulg relatia din ghiarele reci in care o strangea moartea.
Si apoi... mereu am regretat. Mereu am cautat sa ma intorc, sau sa ii aduc pe altii inapoi la mine, pentru a spune "Ramas bun!" asa cum se cuvine. Si niciodata nu am reusit, deoarece am observat ca cine pleaca, nu se mai intoarce. Niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu