Cu-n negru calau, iar eu visator,
Privesc in nestire copacii de gheata,
Din umbra noptii si pana-n dimineata.
Cu vantul domol coboara la mal,
Un copilas dulce cu ochi de cristal,
Se uita la mine cu-n zambet de sticla,
Iar glasul lui, inima imi ridica.
Cu parul in vant, ma striga pe nume,
Ma uit imprejur, ma simt strain in lume,
Ma uit inapoi, il vad iar pe el,
Inima imi moare, ramane un mister.
Calaul cu parul de lut ma conduce,
Iar vantul sfios la copil ma aduce,
Copilul ma mangaie cu zambetul dulce,
Iar vantul pe el langa mine il aduce.
Ma mangaie calm cu mana pe par,
Mi-atinge buzele, cu-n calm de visator,
Simt o durere in suflet si-n mine,
Dar simt si ca asta e numai de bine.
Apoi se retrage sfios inapoi,
Iar eu inca ii simt buzele moi,
Cand ochii deschid, vad ca a plecat,
In gand repet trista: "Inca un vis s-a spulberat".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu