Amintiri si dezamagiri

  Musc cu dezamagire dintr-o jumatete de mar si ma gandesc cu melancolie la trecut. Ma simt dezamagita de mine, asa cum nu m-am mai simtit niciodata. Ma simt dezamagita pentru ca nu am putut niciodata sa spun direct ceea ce simt... sa arat. Poate ca am fost orbita de fericire si de iubirea pe care o simteam  din partea celor dragi. Asta m-a facut sa ocolesc demonstratiile de care probabil altii aveau nevoie. Nu am acordat destula atentie nevoilor celor iubiti, iar acum "cersesc" iubire din partea celor carora, odata, le-a pasat. 
  Niciodata nu m-am simtit atat de singura. Atat de fara prieteni si fara cineva care sa ma stranga in brate. De cand el a plecat, nu m-a mai imbratisat nimeni cu atata caldura, incat sa simt ca explodez de fericire. Simt cum golul din stomac, pleaca si hoinareste prin fiecare vas de sange, pana ajunge la inima, unde determinat de acrele sentimente de singuratate si dulcile sentimente de iubire, pleaca din nou in stomac.
  Nu am crezut niciodata ca iubirea ma poate aduce la un stadiu atat de ridicat de slabiciune, atat de usor pe cat ma aduce la acelasi stadiu ridicat de fericire.
  Am dezamagit pe cine ma iubea, am iubit pe cine nu ma cunostea, am adorat pe cine ma barfea, am lasat balta pe cine avea nevoie de mine si am vrut pe cine nu vroia sa ma cunoasca.
  Imi pare rau ca am dezamagit si m-am dezamagit.
  As avea nevoie de o imbratisare atunci cand lacrimile alearga agitate pe obrazul meu.
  Dar sunt singura...

Copilul din padurea spanzuratilor

Pe- barca de vise, pe-un negru izvor,
Cu-n negru calau, iar eu visator,
Privesc in nestire copacii de gheata,
Din umbra noptii si pana-n dimineata.

Cu vantul domol coboara la mal,
Un copilas dulce cu ochi de cristal,
Se uita la mine cu-n zambet de sticla,
Iar glasul lui, inima imi ridica.

Cu parul in vant, ma striga pe nume,
Ma uit imprejur, ma simt strain in lume,
Ma uit inapoi, il vad iar pe el,
Inima imi moare, ramane un mister.

Calaul cu parul de lut ma conduce,
Iar vantul sfios la copil ma aduce,
Copilul ma mangaie cu zambetul dulce,
Iar vantul pe el langa mine il aduce.

Ma mangaie calm cu mana pe par,
Mi-atinge buzele, cu-n calm de visator,
Simt o durere in suflet si-n mine,
Dar simt si ca asta e numai de bine.

Apoi se retrage sfios inapoi,
Iar eu inca ii simt buzele moi,
Cand ochii deschid, vad ca a plecat,
In gand repet trista: "Inca un vis s-a spulberat".

Doar pentru tine

O bomba de vise si-un val de tristeti,

Imi stau pe inima din doua-n doua zile.

Cu gandul la el si dorul pe targa,

Inima mi-e-n genunghi, sentimente vrea sa stearga.

Lovita de ura, indiferenta si de dor,

Am unele zile in care-as vrea sa mor,

Dar mi-aduc aminte de sentimente ce-am in mine

Si-mi vine sa traiesc doar sa te mai vad pe tine.

Hai sa mergem undeva: pe luna sau pe stele,

Unde o sa fii unicul martor al vietii mele,

Sa imi vezi monotoni, fericiri, dar si tristeti

Si sa fi martorul sfarsitului propriei vieti.

Si vreau sa-mi spui, dar ca sa fie si promis,

De vom ajunge pe luna-mi vei da sa musc din paradis,

Iar mangaierea ta-mi va fi leac la durere,

Apoi as accepta o eternitate de tacere.

Alexandra P.

Vraja iernii

Un val de aer vine,
O clipa, apoi trece.
Cum ai plecat, stii bine
Si tu, la fel de rece.

Si cand doar vantul ma alina,
Simt ca tu poti pleca,
M-alina mai mult luna plina,
Decat imbratisarea ta.

Si parca te-as opri din drum,
Dar nu te vei intoarce.
Caci stiu c-orgoliul ti-e stapan,
De-aici pana la moarte.

Te las si plang si plang de dor,
De-o-mbratisare fina,
De gustul vremurilor duse,
Ce-acum n-o sa mai vina.

Ma-nec in amintirea vremii,
Cand mai eram doar noi,
Pe treptele lungi ale iernii,
Eram noi...amandoi.

Alexandra P.

Daca pleci, ramai cu mine

Pe-o foaie alba ca un fulg,

Imi scriu 6 pacate,

De celelalte 2 fug.

Sunt prea intunecate.

Morbid ma plimb prin ploi ne-atinse,

Prin fluturii de apa,

Gust mierea unor buze stinse,

Pana pamantul crapa.

Sfios ma uit in ochii tai,

O clipa. Apoi trece.

Si parca te-as vrea inapoi,

Dar nu la fel de rece.

Esti singurul ce poate face,

Inima mea cea mata,

Ce intr-un colt, sfioasa, zace,

Din nou ca sa mai bata.

Acum e prea tarziu oricum,

Sa-ncerc sa te opresc.

Te las, plangand, sa pleci la drum,

Dar inca te iubesc!

Alexandra P.

Poveste cu talc

  Am ascultat aceasta povestioara intr-un video blog si m-a impresionat, asa ca m-am gandit sa o postez si eu.


  Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
  - Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.
  Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.
  Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”
  Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
  Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
  Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.
  La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”
  Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.
  In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.
  Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
  Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

A spera=A lupta?

  Tocmai vorbeam cu o prietena si mi-am adus aminte ca mi-a spus odata "Daca sunteti facuti unul pentru celalalt, nu trebuie sa lupti pentru el." Si mi-am adus aminte de vorbele astea, nu pentru ca ma gandeam la lupta pentru a-ti tine persoana draga cat mai aproape, ci la speranta pe care o porti in suflet ca acea persoana sa se intoarca la tine.
  Atunci am realizat ca si speranta este o forma de lupta. Am realizat ca atunci cand noi speram ca persoana pe care o iubim sau cainele pe care l-am pierdut, sa se intoarca la noi, de fapt ne luptam cu noi insine. Ne luptam cu ratiunea noastra, cu orgoliul nostru, cu tot ceea ce ne spune "Nu se va mai intoarce." Noi luptam cot la cot cu speranta si incercam sa ne convingem pe noi insine ca totul va fi bine, chiar si atunci cand stim foarte clar ca nu va fi.
  Dupa cateva minute de gandire, mi-am dat seama ca a spera este cea mai grea si cea mai apriga lupta. Este singura lupta impotriva propriei persoane, care te ajuta, dar in acelasi timp te distruge.
  Dupa o lupta fizica, iesi probabil cu cateva lovituri, care in timp vor disparea. Probabil vei invata sa te lupti mai bine, dar de fiecare data va conta cine iti este adversar.
  Dupa o lupta intr-un joc, ori esti invins, ori invingator. Depinde de armele pe care le ai, daca trisezi sau daca adversarul tau este mai experimentat decat tine.
  Dupa o lupta in care incerci sa castigi pe cineva inapoi, sunt sanse de 50% sa il castigi, si de 50% sa nu il castigi. Indiferent de rezultat, vor fi si alti raniti pe acest "front de lupta".
  Dupa ce speri, timpul te va invata ca nu merita sa speri pentru orice si oricine, te invata ca nu trebuie sa iti asculti intotdeauna inima si multe altele, iar fizic sunt prea mici ranile, fata de cele sufletesti. Este lupta in care iti cunosti limitele, fortele si vointa. Este lupta in care tu te cunosti cel mai bine si sa face sa intelegi de ce esti diferit. Este singura lupta in care fiecare celula din corpul tau contribuie. Este singura lupta unde adversarul este exact la fel de puternic ca si tine. Deoarece adversarul tau esti TU.