Cuvinte lasate nespuse

  Cu totii am spus cel putin o data in viata niste lucruri incomplete, lasand sa se inteleaga cu totul altceva. Cel putin eu, care sunt cea mai aeriana si stangace, intr-ale sentimentelor, persoana pe care o stiu. Lasam lucruri sa dispara, relatii sa se destrame, persoane sa plece, pentru ca nu ne lasam orgoluil la o parte, sa completam acea parte din fraza, care ar conta cel mai mult intr-o anumita conversatie.
 ~ "Esti la fel ca toti ceilalti baieti....dar pentru sufletul meu esti unic."
 ~ "Te ador... doar atunci cand zambesti. Iar cand ma privesti in ochi, parca musc o bucata din paradis."
 ~ "Te iubesc...atunci cand esti fericit. Fie ca esti fericit alaturi de mine, fie alaturi de altcineva."
 ~ "Te urasc....doar atunci cand esti trist si abatut. Urasc sa te vad asa. In rest te iubesc neconditionat!"

Comori ale gandirii

  Fiecare persoana a avut de-a face, cu cel putin o "problema" de logica. Da. Si dupa aflarea raspunsului, toti spunem: "Ce usoara era problema! Cum de nu m-am gandit?"
  Asa se intampla, de obicei si in viata reala, cand intalnim oameni, care ne zapacesc si ne intorc toata mintea si sufletul pe dos, doar pentru ca noi, sa aflam la finalul "povestii", ca era atat de usor sa ne dam seama ce vor acele persoane de la noi, numai ca noi nu am reusit sa punem cap la cap niste lucruri esentiale si cateva detalii pentru a obtine produsul final.
  Cautam zile si nopti adevarul, punem cap la cap fiecare intamplare si sentiment, ne punem in locul celorlalti, dar nu putem descoperii comori ale sufletului. Nu avem capacitatea de a folosi detaliile, pana nu ne sunt prezentate pe tava.
  Petrecem nopti intregi, dezgropand fiecare amintire in parte, pentru a cauta detaliile acelei "incurcaturi", iar ele se afla defapt, sub nasul nostru, in fata ochilor nostri. Ai vazut adevarul? Da, acolo este!
  Pierdem timp sapand in jurul unui castel pentru a gasi comori, dar nu indraznim sa deschidem usa castelului.

Alexandra P.

Seara de iarna

  Era seara. Ningea. Ma intorceam acasa. Priveam fulgii calmi cum se aseaza pe trotuarul rece. Ma simteam ca intr-un basm. Totul era alb si simteam ca nimeni nu poate schimba acea frumoasa poveste in care traiam. Zapada ma acoperise complet si ma simteam ca un inocent om de zapada.
  Deodata, aparu el. Aparuse de nicaieri. Mergea pe cealalta parte a drumului. Simteam ca trebuie sa aflu cine e, dar imi era teama sa ma apropii. Avea umbrela deasupra capului, iar fata nu i se vedea. Totusi, curiozitatea din mine nu se putea stapanii.
  Cand am privit din nou spre el, disparuse. Sufletul meu tremura. Era nelinistit. Stia ca era ceva special la el, ceva ce trebuia sa descopere.
  La un moment dat, sunetul unor pasi se auzea in spatele meu. Intunericul ma facu sa ma tem. Am grabit pasul, dar acei pasi inca ma urmareau. Dupa un timp, aparu langa mine. Era el. Nu stiam ce sa fac, dar m-am hotarat sa merg mai usor, pentru a petrece cat mai mult timp cu el.
  El intinse umbrela spre mine si ma primi langa el sub umbrela. Nu spuse nimic. Doar ma tinea sub umbrela lui. Inima mi se zvarcolea in piept si imi spunea ca ceva frumos se va intampla. L-am privit, iar fiecare nerv din corpul meu a luat-o razna. Avea ochii verzi si straluceau. Parul era negru si ii atarna peste umeri. Iar zambetul.. zambetul era cald si timid.
  Am intrat pe alta strada. Mergeam unul langa celalalt, fara sa ne privim, zambind si refuzand sa spunem ceva. Priveam amandoi fulgii zapaciti ce nu incetau sa mai cada. Mi-am lasat privirea in jos, deoarece inima ma incuraja sa spun ceva, iar zambetul nu imi putea disparea de pe fata si imi era teama ca el ar putea observa acest lucru. Totusi, am indraznit sa il privesc din nou. Cand mi-am ridicat privirea, ma privea si el. Ochii lui erau ca doua cristale. Mi-a raspuns la zambet, cu un alt zambet timid. Inima o luase razna, iar eu nu mai stiam ce sa fac. El crapa usor buzele si spuse:
-Buna!


Alexandra P.

Lumea lor

   Va despartiti. Va ignorati. Simtiti ca nu puteti sta despartiti. Va intoarceti unul la altul. Apoi va evitati. Va e teama sa intalniti privirea celuilalt.Incercati sa fiti cat mai mult unul in prezenta celuilalt, dar in acelasi timp incercati sa va aratati unul altuia ca va e mai bine unul fara celalalt.
 Va cautati privirile unul celuilalt cand va e dor. Incercati sa va intoarceti inapoi, iar cand ati fost reacceptati in lumea celuilalt, va bateti joc, iar apoi plecati, fara sa va pese ce lasati in spate. Aveti nevoie de cineva care sa va fie alaturi, dar nu acceptati pe nimeni inauntrul inimii voastre, inafara de celalalt. Va iubiti atat de mult incat ati traversa oceanul pe deasupra apei ca sa ajungeti unul la altul, dar sunteti atat de orgoliosi incat ati putea sa il vedeti pe celalalt tarandu-se pe jos de suferinta in loc sa ii spuneti "Imi pare rau!" si sa il ridicati.
  Faceti aceleasi lucruri. Incercati sa il faceti pe celalalt sa sufere, dar suferiti si voi la randul vostru. Suferuti de suferinta celuilalt. Suferiti ca nu va aveti aproape.
  Nu va vreti, dar aveti nevoie unul de celalalt.

Alexandra P.